Stii sa porti bleumarin?

Albastru bleumarin este o culoare foarte frumoasa, de o distinctie cu adevarat impresionanta, comparabila cu negrul. Multe persoane, mai ales cele care au superstitii legate de negru, prefera sa poarte bleumarin atunci cand au nevoie de tinute relativ clasice.

Albastrul bleumarin dintr-o tinuta poate fi inveselit, prin diverse combinatii cu alte culori, sau poate fi mentinut la aspectul sau distant prin dominanta de pata cromatica.
Poarta tinute all bleumarine atunci cand ai intalniri de serviciu, conferinte, evenimente formale, unde este importanta o tinuta classy. Poti folosi cateva accente de ivory, bej luminos sau roz pudrat, care vor inveseli putin outfit-ul. Accentele pot fi din croi- gulere sau mansete, dar si bijuterii, posete & incaltaminte.

In vacante, navy este cu siguranta alegerea ideala, mai ales in combinatiile cu dungi ori buline albe si accente rosii. Cine spune ca nu iubeste tinutele cu navy si alb sau rosu este un domn posac, pe care ar trebui sa il expediezi vara din zona ta de interes. Nu iti pot placea barbatii mohorati ca o zi de toamna, cand afara este cald si soarele straluceste pe cer. Intre noi fie spus, nici iarna nu prea ne sunt de folos dar macar sunt asortati cu vremea.

O alta combinatie vesela si interesanta este bleumarin & verde citron sau menta. Ramane genul de cromatica potrivita pentru serviciu, deoarece pe de o parte e rece, serioasa, dar, pe de alta parte, e foarte fresh si iti va da un tonus excelent. Poti incerca si bleumarin cu bej sau nuante luminoase de nisip, genul de combinatie clasica si frumoasa.

Preferata mea va fi tot timpul combinatie navy cu alb, pe care o consider foarte rafinata, in topul celor mai frumoase variante din moda, din toate timpurile. Poate fi navy dominant cu ivory accent sau invers.

Albastrul inchis este perfect compatibil cu galbenul. Mai mult, daca iti place pictura lui Van Gogh, vei fi cu siguranta adepta tinutelor ale caror nuante amintesc de pictura celebrului olandez.

Toamna, bleumarinul se poate purta cu grena, atat in varianta print cat si in varianta zone uni, importanta fiind insa proportia cu care te joci. Iti recomand, indiferent de combinatie, sa alegi o dominanta, care poate fi albastrul inchis sau cealalta culoare, si sa accesorizezi inteligent tinuta.
