Primavara in vitrinele din Roma

Orice vizita intr-o capitala europeana inseamna, pentru un designer vestimentar, bucuria de a vedea „pe viu” modele din colectiile marilor branduri, vitrine frumoase, cu bugete pe masura, moda strazii dar si inspiratie necesara actului creativ.

20160226_184041

M-am intors dintr-o scurta calatorie in Roma si am facut pentru voi un colaj cu ceea ce mi-a placut in mod deosebit. Regret ca nu am avut cum sa fotografiez detaliile din colectia Valentino, in african style, colectie care a nascut numeroase controverse privind abordarea estetica, insa broderiile, detaliile pretioase sunt elaborate si cu adevarat extraordinare.

1144750   20160227_161221

Ce veti purta in aceasta primavara?

Dungi si stelute de mare, la Max Mara

20160227_162317

20160227_162328

Albastrul Serenity la Luisa Spagnoli

20160227_170433

Geaca cu flori de la Moncler

20160227_161908

Colectia super colorata de la Dolce & Gabbana ( magazinul era totusi obositor)

20160227_163153

Trench coat-ul din stofa semnat Burberry

20160227_162910

Printul delicat de la Gucci (manechinul foarte creativ!)

20160227_162020

Pantofii cu varf lung si aplicatie pretioasa de la Prada

20160227_161940

 

Esarfele de matase in moda

RADU8861

O esarfa de matase este un accesoriu vestimentar atat util cat si foarte frumos. Brand-uri importante din lumea modei au colectii speciale cu esarfe de matase, personalizate dupa stilul caracteristic. Iubind arta si moda, ideea acestei linii ma tenta de multi ani si ma bucur ca am reusit sa o materializ. Cum creez o esarfa? Totul porneste de la inspiratie, de la ceea ce ma face sa visez si se poate transpune pe matase.

IMG_20160220_175415

Fiecare esarfa este mai intai pictata pe hartie, apoi scanata si retusata pe computer. E un proces creativ complex, deoarece imi place ca o esarfa Andrea Tincu sa aiba personalitate, o poveste aparte care sa impresioneze vizual.

alb negru flori

In aceasta primavara, am creat 4 modele noi pentru linia mea si 10 modele AndreaTincu for Sense, esarfe pe care le poti achizitiona online sau direct din magazine.FB_IMG_1456291550101

Esarfele sunt ambalate in hartie de matase si sunt livrate in cutii speciale, personalizate.

FB_IMG_1456293057581

Ele sunt imprimate pe matase italiana si se pot curata chimic sau spala delicat, cu sampon. Sunt o idee excelenta pentru un cadou special sau un obiect vestimentar pe care il vei purta cu drag!

received_819791671483173

 

 

Stii ce haine nu se demodeaza?

Problema demodarii este un aspect important, atunci cand achizitionam un produs vestimentar. Vorbind de un produs scump, majoritatea cumparatoarelor analizeaza cu atentie daca merita sau nu pretul cerut.. Exista insa cateva modele, care sunt in tendinte de multi ani, continua sa placa si noilor generatii, impasibile parca la trecerea timpului si la tot ceea ce inseamna fashion trends.

Paltonul camel 

Este elegant, feminin si se asorteaza la foarte multe piese din garderoba ta. L-au purtat  Marilyn Monroe, Catherine Deneuve iar MaxMara l-a facut vedeta prin modelul 101801, cel mai bine vandut produs MaxMara din toate timpurile.

220feac32d0da1d25450af626c9b8911

Pantalonii jeans

Poti avea orice model de pantaloni dar, daca nu ai o pereche favorita de jeans in care sa te simti bine, inseamna ca nu ai descoperit sensul expresiei for ever young.

WE5181056706008-a-pirenei_normal

Jacheta din piele, tip moto

Este jacheta vedeta din multe filme ale anilor’80, ’90 dar si preferata designerilor pentru a fi purtata seara (ai citit bine cand) la rochii pretentioase. In picioare, sandale elegante. Este o alegere buna si in combinatie cu pantaloni foarte lungi si largi sau, varianta rock, cu modele skinny.

img-thing

Camasa alba

Vorbesc de camasa din bumbac sau matase, foarte curat lucrata, minimalista dar complexa.

interfata andreea februarie2

Fusta plisata

Au purtat-o la pension domnisoarele, o poarta acum si doamnele, o vom purta multi ani de acum inainte, deoarece este un produs vestimentar care avantajeaza multe siluete si e foarte chic.

fb2a3b518c644c88f1a99ee8ddd12dcf

Rochia minimalista

Less is more sau ce inseamna sa spui o intreaga poveste in cateva cuvinte…

MQ Vienna Fashion Week 2015
Designer: Andrea Tincu

Cardiganul din cashmire

Cashmire-ul este nobil si il simti minunat pe piele .Daca e de calitate si il intretii cum trebuie, iti va fi un aliat de nadejde in multe situatii. Il poti purta ziua, la birou, in loc de jacheta, dar si seara, cu rochii pretioase.

223161-9 GRI MODEL FATA 1

Puloverul in dungi

Cine nu iubeste puloverul in dungi, cred ca are o problema cu optimismul si buna dispozitie. Il purtau marinarii candva, l-am preluat si noi in moda, devenind un must have al oricarei garderobe.

1037367_5_large

Costumul Chanel

Desenat in 1921, la Paris, acest costum este o piesa de rezistenta in acest top. Daca va intrebati de ce a fost creat, raspunsul e foarte simplu: Coco Chanel a creat pentru femei un costum care sa reflecte profesionalismul femeii care il poarta, nu musai o anumita trasatura cuceritoare.

o_coco-chanel

Fusta conica, lungime midi

Arata excelent pe multe siluete, lungeste picioarele, avand un plus de eleganta pe care putine modele il au.

ff2b915b754f98eaedf45500b93d225f

Little black dress

Este, fara indoiala, o piesa vestimentara nelipsita in dulapul multor femei. Indiferent de modelul ales, acest gen de rochie nu tine cont de tendinte, de anotimpuri sau de timpul din calendar.

394364_e1_xl

Photos: net-a-porter.com, andreatincu.com, fashionsense.ro, maxmara.com

Cunosti moda sau esti amator?

Sa nu cunosti moda nu este un defect. Nu cunoastem multe meserii in lumea aceasta si nu este nici o problema. Singura meteahna, daca as putea sa o numesc asa, este cand incepem sa ne dam cu parerea, mai mult sau mai putin agresiv, uneori public, in domenii despre care nu cunoastem decat nivelul superficial al acestora.

Intalnim astfel persoane care dau consultanta in medicina, chiar daca pe diploma lor de licenta scrie inginer, persoane care fac politica si specialitatea lor in domeniu este nula sau persoane care isi dau cu parerea despre moda, cand habar nu au daca Watanabe este femeie sau barbat, ori, mai rau, nici nu stiu cine sau ce  este Watanabe. Pentru a lamuri lucrurile, Watanabe este he iar Kawakubo este she. Kawakubo a fost mentorul lui Watanabe.

tumblr_m3h1szLh8p1r54japo1_r1_1280
rodengray.tumblr.com

Iti propun un test simplu. Daca raspunzi cu bine la aceste intrebari, iti poti da cu parerea public despre moda. Daca nu, mai bine asculta,invata, cerceteaza, si apoi vino cu o parere avizata:

  1. Cine a fost Beau Brummell?
  2. Ce a adus nou in moda Mary Quant?
  3. Cine este primul designer care a folosit lamé-ul in Istoria Modei?
  4. Cand spun mama, fiica, dragoste si moda, la ce designer francez fac referire?
  5. Ce designer important din lumea modei este practicant profesionist de magie… nu tocmai alba?
  6. De ce e important Antwerp-ul in moda?
  7. Cine este head designer la Maison Margiela?
  8. Unde a murit Christian Dior?
  9. Ce designer a scapat ca prin minune dintr-un incendiu si a avut o recuparere incredibila, inclusiv fizica?
  10. Ce noutate a adus Pantone din acest an in tendinte?
  11. De la ce lant de cafenele a creat tot Pantone o adevarata avalansa de nuante maro in ultimii doi ani?
  12. Stii ce este o Kelly bag?
  13. Ce brand are produsul vestimentar Number 101801? Un pont- este produsul care s-a vandut cel mai bine in aceasta companie inca din anii ’80.
  14. Cand a fost deschis primul magazin Zara si unde?
  15. Cine a folosit prima oara materialul jersey in moda?
  16. Ce designer a avut prima oara un parfum „brand-uit”?
  17. Ce legatura este intre Prada si Miu Miu?
  18. Ce designer important din moda si-a inceput cariera la varsta de 17 ani in atelierul lui Christian Dior?
  19. Cine a scris Arta, stil, costum?
  20. Pana la ce varsta a lucrat Coco Chanel in moda si ce a spus inainte de a muri, provocand zeci de interpretari..?

coco-chanel-700x545

La final, as putea sa iti dau raspunsurile ca sa iti verifici cunostintele de moda. Dar..m-am gandit ca este mai bine sa le cauti tu pe net si sa te lamuresti. La intrebarea 5 nu vei gasi raspunsul pe google dar, daca esti profesionist in moda, cunosti cu siguranta persoana…

 

 

 

Ce haine nu te avantajeaza

Moda inseamna o varietate foarte mare de modele, aflate la dispozitia ta, dintre care poti alege nestingherita ceea ce iti place si consideri ca te avantajeaza. M-am gandit ca este bine sa iti spun ceea ce Nu te avantajeaza, in functie de anumite particularitati fizice.

  1. Nu purta pantaloni cu talia inalta si la vedere, daca ai distanta de la pubis la talie lunga,  soldurile cam late si putina burta.

Profita de faptul ca acest model iti strange corpul gen corset, dar alege o bluza peste talie, putin mai sus de solduri, eventual din matase semitransparenta, daca vrei neaparat sa se vada modelul tau de pantaloni. Poarta in schimb pantaloni cu talia semi joasa, care iti stau foarte bine. Poti sa ai si abdomenul plat si sa nu te avantajeze pantalonii cu talia inalta, asa cum vezi in pozele Jessicai Simpson.

article-2083443-0F5D1E1000000578-134_306x595     jessica-simpson-and-william-rast-madison-trousers-gallery

2. Ocoleste hainele oversized atunci cand esti plinuta.

Chiar daca ti se pare ca acoperi ceea ce nu iti place prin straturi de material, in realitate iti adaugi un volum extra si efectul va fi invers. Alege mai degraba hainele care urmaresc linia corpului, nu foarte cambrate ca sa nu dai in alta extrema, combinand inteligent piesele. Inspira-te din look-ul vedetelor care au o anumita greutate, stilisti pe masura, si vei vedea efectele benefice  asupra moralului tau.

Adele-out-and-about-New-York-America--15-Nov-2015

3. Nu purta sutiene nepotrivite

Sunt inestetice, arata foarte urat, inclusiv prin bluze sau rochii, si te duc sirete spre o zona a delasarii fizice. Probeaza zeci de modele pana iti gasesti sutienul potrivit, fereste-te de firmele care nu au traditie si nu isi respecta clientele.  Poti comanda si online de pe site-urile importante din aceasta ramura a modei.

vanilla_body_shop_brafitting_bra-fitting_biustonosz_bielizna_brafitterki_jak_dobrac_biustonosz_rozmiar__c

4. Nu te feri de hainele colorate

Stiu ca negrul iti da incredere si actioneaza ca un scut fata de ceilalti dar poarta cu incredere si haine colorate in fiecare anotimp.

coat fw 15-18

5. Nu fa din propriile reguli o chestiune obligatorie

Foarte multe persoane, in special femeile, au darul sa inventeze tot soiul de nereguli la propriul corp si se ghideaza ulterior dupa ceea ce li se pare ca pot purta sau nu. Moda este un domeniu in care chiar exista specialisti. Mergem la doctor cand ne doare capul, la avocat cand avem un proces sau la un arhitect cand ne construim o casa. Asa e si vestimentatia. Lasa-i pe cei care se pricep sa te analizeze si invata sa asculti parerile avizate.

Future-Positive-Emily-Chip-1

6. Nu purta haine batrancioase

Hainele batrancioase sunt acele produse vestimentare care nu pot fi numite vintage deoarece nu au nimic special, decat o varsta onorabila, o uzura vizibila si un croi demodat. Te-ai obisnuit cu jacheta ta cumparata acum 5 ani si ai o relatie speciala cu ea? Foarte rau. Moda inseamna schimbare si un nou inceput. Poti purta o piesa din matase, foarte creativa, mai multe sezoane, o poti lasa si mostenire daca este in stare buna, dar nu confunda o haina banala cu o piesa rara. Pastreaza in schimb amintiri si momente frumoase, care intr-adevar nu se pot demoda niciodata.

PAP_8181-Edit

Photo: vanillabodyshop.pl, http://splendidstitches.co.uk/

 

 

 

Stii sa porti roz?

Rozul este o culoare iubita sau detestata, multe persoane respingand de fapt o anumita nuanta si nu tot spectrul. In general, brunetele sunt mai atrase de roz decat roscatele, in timp ce blondele prefera nuantele pudrate.

maxresdefault

Pantone a desemnat culorile 2016 Rose Quartz si Blue Serenity. Intre noi fie spus, purtam aceste culori in copilarie, revenirea lor aducand parca un aer de demult, putin nostalgic dar placut. Este un sentiment de liniste in acest contrast si cred ca va avea un impact bun asupra doamnelor si domnisoarelor, mai ales dupa o iarna dominata de nuante de pamant inchise si putin terne. Rozul a fost prezent si in sezonul care tocmai a trecut (vezi mai jos), fiind o prezenta constanta in ultimii ani in moda.

pantonefall2015colors HT_pantone_color_cf_151202_12x5_1600

Cum porti rozul, daca iti place culoarea dar ti se pare ca nu iti sta bine? Alege o nuanta in functie de tenul si de parul tau. Atunci cand ai o piele deschisa la culoare si parul roscat, poti opta pentru o nuanta zmeura. Exemplu pe care ti-l prezint este Juliane Moore, o actrita pe care o admir foarte mult, atat pentru talentul incontestabil cat si pentru stilul ei aparte. Culoarea ii accentueaza tenul delicat si ii evidentiaza ochii.

91c3a441e4e7d350_julianne

Blondele cu ten deschis pot purta multe nuante de roz dar in nuantele pudrate arata fantastic. Iti amintesti de Gwyneth Paltrow  si de rochia sa minimalista, purtata la Oscarul din 1999. Cred ca filmul premiat era Shakespeare in love iar Gwyneth a fost extrem de laudata pentru alegerea vestimentara. Ulterior, am vazut-o pe actrita in N aparitii si rozul a fost de multe ori alegerea potrivita.

53

Creolele, cu parul inchis la culoare sau deschis, pot purta foarte multe nuante de roz, dintre care fuchsia este foarte potrivita. Salma Hayek are o rochie intr-o nuanta vibranta, intre fuchsia si zmeura. Nu ma dau in vant dupa bratara dar aceasta deja este alta poveste.

-font-b-Salma-b-font-font-b-Hayek-b-font-2014-Cannes-Off-the-Shoulder

Daca tot  nu ai curajul sa incerci o nuanta de roz, alege atunci piese tip fuste/ pantaloni sau cardigans din fire fine, pe care le poti purta atat la birou cat si la plimbare. Daca nu stiai, este important pentru noi sa purtam  culori vesele, luminoase, pentru un tonus foarte bun si o stare de optimism vizibil. Pentru aceasta, rozul este mai mult decat indicat. Nu te lua dupa figurile serioase ale manechinelor deoarece asa au fost instruite sa mearga. In realitate, in backstage, este o atmosfera de chicoteala generala si o agitatie specifica varstei.

Carolina_Herrera_spring_summer_2016_collection_New_York_Fashion_Week6

In aceasta primavara, m-am conformat tendintelor si am desenat un model de esarfa delicata, in nuante diferite de roz. M-au inspirat trandafirii, flori pe care le asociez involuntar cu rozul. O poti purta indiferent de culoarea tenului, deoarece are mai multe nuante, sau o poti darui cadou unei persoane dragi din viata ta. (www.andreatincu.com)

12715398_822430511219289_3500436330634263082_n

In final, alege rozul cu incredere si indrazneste sa faci combinatii elegante de roz pudrat cu gri luminos sau ivory, roz intens cu alb si negru, roz luminos cu mov inchis, roz quartz cu bleu serenity sau roz inchis cu navy. Daca nu ti-e teama de contrastul nou, incearca roz pudrat cu vernil, avand grija sa fie nuante similare ca si intensitate. Un ultim pont- rozul intinereste si acum cred ca te-am convins sa il porti cu placere!

 

 

 

De ce sunt frumoase rochiile Elie Saab?

Elie Saab este un designer de origine libaneza, nascut in 1964, specialist cu adevarat al universului Evening dress & Couture. Cariera sa profesionala este foarte interesanta, mai ales pentru o societate in care marile scoli de moda sunt jucatori importanti in”piata”. In 1982, la varsta de 18 ani, si-a deschis primul atelier in Beirut, cu o echipa de 15 angajati. Din fire autodidact, fara studii superioare de profil, faima acestui designer a depasit destul de rapid granitele tarii sale, fiind la ora actuala unul dintre cei mai importanti designeri din lume. Va sfatuiesc totusi sa nu abandonati scoala dupa ce veti citi acest articol, deoarece cei 15 angajati initial nu au facut munca benevola, iar chiria & materialele nu s-au platit prin minune din ceruri.

elie-saab-2

In 1997, devine primul designer de origine straina, non-italiana, membru de onoare  al  camerei Nazionale della Moda si isi prezinta prima colectie internationala la Roma. Dupa doi ani, in 1999, regina Rania a Iordaniei a purtat o rochie Elie Saab, cu ocazia incoronarii. Actrita Halle Berry alege, pentru Oscarul castigat in 2002, sa poarte o tinuta Elie Saab, ceea ce ii va asigura designerului o publicitate importanta, devenind din acei ani preferatul numeroaselor vedete in aparitiile lor publice importante.

9465c588811241e4053cb61de96b01f0
Regina Rania a Iordaniei

In anul 2000 este invitat de catre  Chambre Syndicale de la Haute Couture sa prezinte 4 colectii pe an la Paris, Haute Couture and Ready-to-Wear. Conform Wikipedia, anul ar fi 2003, dar prefer sa il cred pe designer si sa nu cercetez.

immeuble-elie-saab_0

Beirut ramane orasul sau de suflet unde, in anul 2005,  inugureaza un studio modern Elie Saab, inclusiv pentru mare parte din creatia Couture. Este cunoscut faptul ca aceasta linie e controlata personal de catre designer, un aspect important cand vorbim despre oameni care isi iubesc meseria cu adevarat si creditul pe care il acordam unui creator.

03-tall-ipad

De ce femeilor le place Elie Saab? Banuiesc ca nu doar pentru ochii negri…Colectiile designerului libanez sunt feminine, foarte elaborate si au o anumita eleganta care nu tine doar de silueta purtatoarei. Este printre designerii aflati in „topul creatiilor copiate si reinterpretate in zeci de variante” deoarece, oricat de imposibil ar suna, Ele Saab intelege femeile.

Elie-Saab-beirut-haute-couture-1024x682

Fiind designer si lucrand de multi ani inclusiv cu materiale pretioase, admir foarte mult colectiile Elie Saab, chiar daca frumusetea rochiilor sale fascinante tine mai mult de maiestrie si tehnica artistica desavarsita decat de concepte filosofice. Posibil aceasta sa fie cheia relatiei dintre designer si cliente. Femeile nu cer multa filosofie, dorind in schimb foarte multa atentie.

elie-saab-haute-couture-jesien-zima-2015-2016-fot-imaxtree

PixelformulaElie Saab
Winter 2014 - 2015
Haute Couture
Paris
 Elie Saab Haute Couture Winter 2014 – 2015 Paris
Elie Saab : Runway - Paris Fashion Week - Haute Couture S/S 2014
Paris Fashion Week Haute Couture Spring/Summer 2014in Paris, France. (Photo by Pascal Le Segretain/Getty Images)

Elie-Saab-2013-Haute-Couture

elie-saab-haute-couture-ss-2011-7.jpg

elie-saab-haute-couture-ss-2011-9b

spring-inspiration1

Elie-Saab-Haute-Couture-Fall-2014

Elie-Saab-Haute-Couture-Fall-2013

Elie-Saab-RF14-1321

2006bd

Elie_Saab_Couture_fall_winter_2014_2015_collection3

 

17159389153_97295a7a6b_o

 

Tinute de zi & cocktail

Cum ne imbracam in anumite situatii poate fi o actiune foarte usoara pentru unele persoane, dar complicata pentru altele. Inaugurez astazi un alt tip de articol, prin care va  voi explica cu ilustratii tip colaj, create de mine, ce combinatii vestimentare se pot face, in functie de anumite evenimente, formale sau nu.

Tinuta de zi cu jeans

foi blog 2

Alegeti cu incredere jeans  boyfriend, un model care avantajeaza atat persoanele cu picioare subtiri cat si cele cu oarecare plus in zona respectiva. Lungimea 7/8, cu maleolele lasate liber, arata foarte frumos, este tinereasca si comoda. Varsta nu trebuie sa fie legata automat de modele clasice de jeans, drepte si cu talia inalta. Purtati acesti jeans cu balerini din piele, de calitate, dar folositi mai intai o crema hidratanta de corp, daca ii purtati in picioarele goale. Camasa alba ori sacoul alb sunt o alegere buna pentru denim. Idem, camasa cu dungi subtiri, bleu.

ebf4558113b71c7feb86b34ba7c2b4d8

Primavara, optati pentru un trench-coat cu o forma altfel decat cea clasica, feminin si young. La acest trench arata chic o esarfa din matase. Nu ma voi supara daca este din colectia http://www.andreatincu.com.

Iti  recomand accesoriile fancy care au o amprenta artistica vizibila. Vara, o palarie Panama completeaza look-ul cu jeans & tricou in dungi si va protejeaza de radiatii.

Tinuta de cocktail

Este tipul de tinuta pe care o purtati dupa ora 16 si, in general, pana la ora 20. Little black dress este o alegere perfecta, dar aveti grija la accesorii pentru ca sa nu devina monotona si plicticoasa. Va recomand sandalele/ pantofii nude, clutch-ul cu detalii pretioase si cerceii deosebiti.

blog 1

Rochia din imagine are un detaliu eleborat in fata si nu este nevoie de colier, indiferent de marimea lui. Uneori less is more este esential.

O alta varianta, mai ales pentru persoanele mai active dintre voi care nu se simt in largul lor in tinute prea elegante, e compusa dintr-o fusta tip creion, o camasa-top alba si balerini aurii. Purtati, la camasi albe, bijuterii pretioase. Daca gulerul este desfacut, colierul arata bine direct pe piele. Invers, atunci cand camasa este incheiata pana sus, colierul se poarta pe sub guler, gen jabou.

 

 

 

7 secrete despre o rochie frumoasa

Alegerea unei rochii depinde atat de starea ta interioara, daca ai chef pana si de o proba, de gusturi, cat si de anumite calitati ale piesei in discutie, de care este bine sa tii cont. Nu traim vremuri atat de roz (poate unii le traiesc…:)) incat sa purtam o rochie o zi si apoi sa o aruncam cine stie unde. O rochie frumoasa reprezinta o investitie inteligenta in timp, pe care o putem accesoriza diferit, astfel incat sa o purtam la mai multe evenimente.

  1. Interiorul rochiei

Nu stiu cate dintre voi analizeaza o rochie pe interior, inainte sa o cumpere. Eu va recomand sa incepeti aceasta operatiune cat de curand posibil. De la banalele cusaturi pana la indicatiile de curatare, de la compozitia captuselii pana la bordarile sofisticate ale rochiilor cu pretentii, toate acestea trebuie sa va capteze interesul.

img-thing

Este o vorba din popor care ne invata mai nou „Afara-i vopsit gardul, inauntru-i leopardul”si de care ar trebui sa tineti cont atunci cand achizitionati o piesa vestimentara scumpa. Spun o vorba care ne invata mai nou deoarece trebuie sa va povestesc cum este zicala in realitate. Formularea aceasta cu gardul şi leopardul se auzea cu şapte-opt decenii în urmă, când circurile ambulante poposeau în diverse locuri, ridicau cortul şi susţineau spectacole. Pe gardul împrejmuitor al circului erau lipite afişe în care o superbă felină, un leopard, să zicem, trecea printr-un cerc de foc. Iar în faţa cortului un angajat al circului striga: „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul.” Sensul mesajului era: pe gard vedeţi doar un desen care nu vă spune mare lucru. Dacă vreţi să vedeţi fiara pe viu, cumpăraţi bilet şi poftiţi înăuntru. Aceasta o stiu de la scriitorul Radu Paraschivescu si nu m-am putut abtine sa nu v-o povestesc.

Revenind, cu leopard sau fara, o rochie la un anumit pret este captusita cu matase sau viscoza, nu are cusaturi vizibile, tivul este tip stafir si este frumoasa din orice unghi.

RADU4132
AndreaTincu primavara 2016/ Rochie imprimata manual/ Aplicatii organza matase/ 100%matase exterior si interior/ 320euro/ http://www.andreatincu.com

2. Materialul 

Daca este o rochie intre 250 si 500 lei, atunci ar trebui sa aiba in compozitie  fibre naturale sau poate fi din pes cu captuseala matase ori viscoza. Ar trebui sa fie o dantela frumoasa, un brocart deosebit sau un imprimeu spectaculos. Rochiile intre 500 si 1100 lei sunt lungi de cele mai multe ori, din materiale mai scumpe sau chiar matase, dar nu  au detalii si repere foarte lucrate deoarece costurile de productie ar depasi pretul de vanzare. Rochiile de peste 1100 lei sunt din matase naturala, au multa manopera si le recunoasteti dintr-o suta dupa finisarile fine.

SLE448 MODEL FATA 1
SenseLimitedEdition/271lei/ http://www.fashionsense.ro

3. Tiparul

Aici e aici. Poate fi rochia semnata Valentino, Elie Saab sau brandul X, cel mai bine este sa o imbracati si sa vedeti cum sta, facand abstractie de eticheta. Daca face cute, este incomoda, nu va simtiti in largul vostru, atunci dati-i pas pentru ca oferta designerilor este generoasa. Un tip de model cu care nu puteti da gres este cel  oversized spre A deoarece nu ridica atatea probleme tehnice. Este genul tiparului din rochia Balenciaga cu print roz pe fond albastru serenity. Compozitie acestei rochii  mi-as fi dorit-o 100% naturala deoarece vorbim despre o rochie de 1295euro.

 

664041_fr_xl
Balenciaga/  1295euro 69% silk, 31% polyester; captuseala: 72% acetate, 28% silk/ net-a-porter.com

Insa o iertam deoarece se numeste Balenciaga si, in plus, aceste materiale polyester, acetate,..au evoluat foarte mult in ultimii ani, depasindu-si conditia umila si transpiricioasa de altadata…

4. Lungimea

Rochiile scurte nu prea merita investii mari. Evenimentele mondene in general presupun tinute cu o lungime decenta (max.15cm mai sus de genunchi). Daca totusi simtiti o nevoie impetuoasa pentru o rochie mini rau, macar optati pentru un model dragalas si elegant.

643194_ou_pp
Self Portrait/ 380euro/ net-a-porter.com

5. Culoarea

Nude, negru, griurile luminoase, bejurile nisipii sunt nemuritoare. Dintre culorile puternice, se vor purta multi ani rosul, visiniul, albastrul frumos, verdele luminos si, de ce nu, galbenul.

valentino-red-dress

6. Elementele decorative

Aici intra broderiile, aplicatiile, tot ceea ce da valoare unei rochii si unicitate. Atat timp cat se vede munca uriasa din spate, o rochie merita foarte multi bani si poate fi chiar un obiect artistic, pastrat in familie. In rest, preturile exorbitante pentru o rochie banala nu sunt justificate absolut deloc, sunt doar un marketing siret din care va ramane eventual doar eticheta.

beb070ba93abeade1792680567044759

7. Little Black Dress

Este rochia pe care o iubim, ne salveaza la orice eveniment si trebuie sa fie la loc de cinste in garderoba noastra. Orice ar spune carcotasii, nu va disparea din moda si noi stim de ce…

SLE424 MODEL FATA 1 1
Sense Limited Edition
Balenciaga-Spring-Summer-2014-Capsule-Collecton-1
Balenciaga
image1xl
Karen Millen
30s-magazine-chanel-black-dresses
Chanel

 

 

Moda in Haute Couture 2016….

Termenul Haute Couture nu poate fi asimilat nici pe departe unor creatori romani, care folosesc aceasta titulatura in manipularea unei clientele gresit informate.

jac-jagaciak-in-christian-dior-haute-couture-ss-2008-shot-by-patrick-demarchelier-1339012179_b
Dior Haute Couture 2008

Pentru a avea titulatura haute couture house, un brand trebuie sa apartina to the Syndical Chamber for Haute Couture in Paris, sa aiba angajate mai mult de 15 persoane, atelier de creatie tot in Paris, si sa isi prezinta colectiile Haute Couture de doua ori pe an la Paris, fiecare prezentare avand cel putin 50 de tinute din actualul sezon. Acest sindicat are aproximativ 18 membri, incluzand nume importante in moda.

1510928_orig

Inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial, 35.000 de oameni lucrau in couture. La ora actuala, datorita noii economii mondiale, in bransa lucreaza in jur de 5000 de oameni, dintre care 2200 confectioneri.

2_17379487-507d-442a-883f-f48c1958bb62
Christian Dior/ Paris 1948

Manopera acestor produse este extrem de costisitoare. In mod normal, numai pentru o rochie este necesar un timp de lucru intre 100 si 500 de ore, pretul ei final fiind undeva intre 25.000- peste 100.000 euro. La ora actuala, doar 2000 de femei cumpara creatii couture, dintre care 60% sunt americane. De multe ori, brand-urile ofera aceste haine vedetelor, de cinema sau nu, care asigura ulterior o publicitate importanta. In perioada de aur a modei, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, existau 15.000 de cumparatoare Couture, precum Ducesa de Windsor sau Gloria Guiness. Erau cazuri cand o singura persoana cumpara intreaga colectie.

coco-chanel-van-weesmeisje-tot-haute-couturier_1000x667
Coco Chanel

In zilele noastre, chiar daca piata de desfacere este limitata, brand-urile mari mentin aceste prezentari pentru uriasul impact mediatic si prestigiul firmei, aspect care se va reflecta in vanzarile de parfumuri, cosmetice sau haine ready-to-wear.

In noul sezon Couture Primavara 2016 mi-au atras atentia:

Viktor & Rolf cu o colectie inspirata din arta cubista si de numele sale reprezentative: Picasso, Braque, Horsting.

_AG10443

Chanel si aerul eco-serenity al colectiei prezentate la Grand Palais; flerul de piata al extraordinarei echipe Chanel s-a indreptat cu viteza navei lui Han Solo catre un styling gen Printesa Leia.

_CHA1275

Jean Paul Gaultier si dorul de alte vremuri, de o lumea nebuna, nebuna, in care clubul Le Palace era the One. Citisem ca in viata nu ne este dor in realitate de anumiti ani, de locuri sau intamplari, ci de noi la varsta respectiva..

_JPG1290

Valentino cu o colectie inspirata de Isadora Duncan si Loie Fuller ( dansatoare americana) & styling combinat intre o nobila romana si Medusa.

_VAL0291

Giambattista Valli si omagiul sau pentru florile din eternul Paris, cu gradinile sale dragi tuturor: Parc de Bagatelle,  Jardin du Luxembourg, Palais-Royal sau Jardin des Tuileries. Este o colectie manifest tip Multumesc, Paris, in umbra evenimentelor nefericite din noiembrie 2015.

_GIA1160

La final, nu prea inteleg cum stam cu numaratoarea. Conform noilor directive impuse de catre Chambre Syndicale de Haute Couture, o colectie Couture trebuie sa aiba 50 de outfit-uri, atat de seara cat si de zi. Am vazut insa colectii catalogate Couture cu 12 piese (Givenchy), Aouadi (26) sau Alexandre Vauthier (34)….de unde putem deduce ca nici Haute Couture-ul nu mai este ceea ce a fost odata si poate, cu pasi mici si insosonati, se vor strecura printre greii Couture si cativa romanasi de-ai nostri…

cb391
©copyright CONDE NAST

Photos: style.com